Pedicuţa, cu denumirea ştiinţifică Lycopodium clavatum are o mulţime de alte denumiri în popor: brădişor, zaharniţă, chindicuţă, brâul- vântului, crucea-pământultui, piciorul-lupului, praful-strigoilor, talpa-ursului, bunceag, cornăţel, cornişor, etc. Este o plantă veşnic verde, asemănătoare muşchiului, creşte sub formă de peduncul lung (ca o sfoară) de 1-2 metri lungime pe sol, în păduri de conifere sau foioase situate la înălţimi de peste 600 de metri, în locuri ferite de lumina directă a soarelui şi, se spune că este singura plantă din natură cu proprietăţi radioactive datorită faptului că ar conţine radiu. Nu trebuie să vă faceţi probleme din acet motiv deoarece Lumea Misterelor a măsurat radioactivitatea plantei şi nu a sesizat diferenţe între aceasta şi mediul ambiant. De altfel echipa de investigaţii a găsit pedicuţa în Munţii Buzăului sub denumirea populară de zaharniţă şi a constatat că acesta are anumite arealuri în care poate fi găsită. Oamenii mai în vârstă ne-au relatat că atunci când erau copii, părinţii lor făceau în fiecare an perne lungi cu pedicuţă pe care le puneau în jurul paturilor, iar atunci când le era frig se lipeau de aceste perne şi se încălzeau.
Planta se recoltează în general, la sfârşitul verii, se usucă şi poate fi folosită în termen de maxim un an de zile, după care îşi pierde proprietăţile. Se foloseşte sub formă de infuzie, pernuţe sau pulbere de pedicuţă, pentru ameliorarea sau vindecarea multor afecţiuni.
Infuzia se prepară astfel: se fierb 0,5 litri de apă, se toarnă peste o mână de pedicuţă, se lasă 15 minute apoi se strecoară si se beau una sau cel mult două cani pe zi, dimineaţa pe stomacul gol şi/sau seara, în înghiţituri mici şi rare. Nu se îndulceşte. Ceaiul de pedicuţă preparat astfel este indispensabil în bolile de ficat (se spune că planta contribuie la regenerarea celulelor ficatului), reumatism, artrită (chiar şi atunci când există deja modificări de formă ale articulaţiilor), constipaţie cronică, hemoroizi, boli ale căilor urinare şi ale organelor genitale, colici renale, pietre la rinichi, crampe musculare sau cârcei şi în multe alte afecţiuni, cu rezultate notabile chiar împotriva fumatului .
Pedicuţa se mai foloseşte şi direct, sub formă de săculeţi sau pernuţe făcute din material textil natural (pânză de bumbac), în care se introduce planta ca atare, această pernuţă se pune pe locul dureros iar în scurt timp durerea dispare. Pernuţa cu pedicuţă a fost folosită cu succes şi la drenarea puroiului în cazul infecţiilor septice cât şi la regenerarea pelii în cazul rănilor produse în diabet (în acest din urmă caz efectul s-a produs la folosirea plantei proaspete). De asemenea scade tensiunea arterială, crampele musculare dispar rapid, rănile se cicatrizează mult mai repede iar tonusul, vigoarea organismului creşte.
La vârsta de patru ani planta înfloreşte iar polenul său galben, cunoscut sub numele de făina vrăjitoarei, este folosit sub formă de alifii la vindecarea rănilor şi escoriaţiilor care se produc la bolnavii ce stau perioade lungi imobilizaţi la pat.
Este necesar ca planta să fie culeasă direct pentru un efect maxim sau, când este procurată de la farmacii să fie în termen de garanţie. Persoanele cu afecţiuni gastrice trebuie să manifeste prudenţă în folosirea ceaiurilor. Pernuţele cu pedicuţă nu au contraindicaţii.
Autori: Cristian Pompei si Gheorghe Cohal
(articol publicat in revista LUMEA MISTERELOR - 2008)
© Copyright LUMEA MISTERELOR 2008